Socată

Ingrediente:

  • 1 kg zahăr;
  • flori de soc uscate – 2 mâini;
  • 2 lămâi spălate bine, tăiate felii cu coajă cu tot;
  • 1 portocală spălată strașnic, tăiată felii cu coajă cu tot;
  • 1 pumn de stafide negre;
  • 3 – 4 felii de pâine neagră;
  • 1 mână orez;
  • colorant galben alimentar – câteva picături;
  • 12 l apă clocotită;
  • 50 g drojdie proaspătă.

 

Preparare:

Într-o oală de 15 l se pun laolaltă zahărul, florile de soc, lămâile și portocala tăiate felii, stafidele, orezul și colorantul alimentar galben. Peste toate turnăm apa clocotită și amestecăm energic cu un linguroi respectabil. Acoperim cu un capac și când s-a răcorit puțin, punem feliile de pâine rupte bucățele. Amestecăm din nou și acoperim. Când este aproape călduță, adăugăm drojdia frecată într-o cană cu câteva lingurițe de zahăr și umflată mai bine de jumătate din cană. Clătim cana și turnăm în socată. Amestecăm bine, acoperim și punem oala la loc călduț pentru a începe fermentația. După câteva ore strecurăm socata și o tragem la bidoane de plastic. Nu o lăsăm să fermenteze mai mult ca să nu se transforme în vin. Strângem dopul bine și punem bidoanele la loc rece, unde continuă fermentația, dar mai lent. Se poate consuma imediat.

Bidoanele cu socată se urmăresc cu atenție, ca să nu pocnească din cauză presiunii produsă de fermentație.