Lichior din pepene mentolat

Ingrediente:

  • 1 l alcool rafinat;
  • 8 cești de cubulețe de pepene galben parfumat;
  • 1 ceașcă de frunze de mentă tocate;
  • 600 ml sirop simplu, stil american (conform rețetei de la capitolul Prepararea siropurilor simple).

Notă: 1 ceașcă = 240 ml capacitate.

 

Tehnologie:

Se amestecă alcoolul, cubulețele de pepene galben și frunza de mentă cu o lingură de lemn într-un borcan de 3 – 4 litri.

Se sigilează borcanul și se pune la macerat într-un loc răcoros și întunecos pentru 7 zile, până ce conținutul capătă miros și gust puternic de pepene și mentă. Se agită zilnic.

Se strecoară amestecul prin sită deasă într-un borcan curat. Nu se presează substanțele solide.

Se încorporează siropul simplu și se amestecă bine. Se trage la sticle, se sigilează și se depozitează loc răcoros și întunecos. Se consumă în termen de un an.