Desfătările amicului Roger (rețeta lui Alain Chapel)

Ilustrul bucătar, răposatul Alain Chapel, a creat Frăția Plăcerilor sub egida prietenului său, Roger Reuther, morar ca profesie, care afirmă că a executat îndatoririle de „Mare Șambelan’’. Era obiceiul ca membrii să se întâlnească în jurul orei 8,00, sâmbătă dimineața, pentru a mânca testicule, când bucătarul se întorcea de la piață. Ele erau gătite conform rețetei date de Chapel în cartea sa „La Cuisine, cest beaucoup plus que des recettes’’ (Gătitul înseamnă mai mult decât rețete, 1980).

Ingrediente pentru 3 porții:

  • 6 testicule de miel;
  • 1 crenguță de cimbru;
  • 1 frunză de dafin;
  • 2 lămâi;
  • sare;
  • piper;
  • 200 g de unt.

Mod de preparare

Înlăturați membrana care acoperă testiculele; blanșați-le un  minut în apă fierbinte.

Clătiți-le cu apă rece, apoi fierbeți-le ușor timp de 15 minute într-o cratiță cu apă sărată la care ați adăugat o crenguță de cimbru, frunză de dafin și câteva felii de lămâie. Zvântați-le pe un prosop de bucătărie, apoi gătiți-le ca pe pește, în castronele mici de porțelan, exact cum ați folosi pentru ouăle la castronel, în unt, timp de 5 minute.

În momentul servirii, adăugați suc de lămâie; pot fi, de asemenea, servite cu pătrunjel tocat sau cu capere.Balls in Cooking and Culture, pagina 100