Despre firea moldovenilor scrie Dimitrie Cantemir, el însuși neam de răzeș din ținutul Fălciului, pe Prut, cum că, „sunt glumeți și veseli, ceea ce au în suflet le stă și pe buze. ”O cumpătare care nu însemnează zgârcenie și o bunăcuviință obștească, alături de alte daruri ale firii, cum ar fi „credința cea adevărată și ospeția”, ori molcoma fire aprinsă, căci sunt, spune acesta „cutezători, semeți, puși pe gâlceavă.”

… „ La ei, o femeie este socotită cu atât mai vrednică de cinste, cu cât mănâncă și bea mai puțin la ospețe. De aceea, rar va vedea-o cineva ducând îmbucătura la gură sau deschizându-și buzele atât cât să i se poată vedea dinții; ea își vâră îmbucătura în gură cât poate mai în taină.”

Cât despre felul lor primitor de a fi, altceva decât spune Cantemir nici că se poate adăuga. „Chipul cu care primesc oaspeți străini și drumeți e vrednic de cea mai mare laudă: căci deși foarte săraci … totuși nu se dau înapoi niciodată să dea mâncare și găzduire unui oaspete și-l adăpostesc fără plată timp de trei zile, împreună cu calul său. Pe străin îl privesc cu fața voioasă, ca și când le-ar fi frați sau altă rudenie. Unii așteaptă cu masa de prânz până la al nouălea ceas din zi și, ca să nu mănânce singuri, își trimit slugile pe ulițe și le poruncesc să poftească la masă drumeții pe care îi întâlnesc.”

Petrecăreți sunt, iubitori de veselie, dar fără dezmățuri, zice iarăși Dimitrie Cantemir. „De băutură nu au prea multă greață, dar nici nu sunt plecați peste măsură. Desfătarea lor cea mai mare este să petreacă în ospețe, uneori de la al șaselea ceas al serii până la al treilea ceas după miezul nopții; alteori până ce se crapă de ziuă … Atâta că nu au obicei să facă petreceri în fiecare zi, ci numai de sărbători sau când e vremea rea, iarna, când gerul silește oamenii să stea pe-acasă și să-și încălzească mădularele cu vin. Rachiul nu-l iubește nimeni, afară de oștean; ceilalți beau numai un pahar mic înainte de masă … ”

Cât privește graiul moldovenesc, semnificativă și comică în același timp, ni se pare următoarea poezie, intitulată „Să grăim moldovinește”:

„La bunica în Moldova,

Undeva e încotrova.

Puiul scurmă-n rumeguș

Nu cu gheara, cu scurmuș,

Iar ardeiu-i chipăruș.

Cocostârcul este barza,

Curechi e una cu varza.

Un ciorap e un colțun,

Perje-s prunele din prun,

Și povidla e magiun.

Plapuma, cum zicem noi,

E oghial în Dorohoi.

Un copil ce s-a lovit

Plânge fiindcă s-a pălit.

Un cartof e-o barabulă

Ori zici cușmă, ori căciulă.

Donița e cofăcel,

Romanița – mușețel.

Ce-i basma e și tulpan,

Iar un mânz de peste-un an

În Moldova e cârlan.

Fumu iese din hogeag,

Și iaurtul e chișleag.

Păpușoi zici la porumb,

Și nu nasture, ci bumb.

Nu zăpadă, ci omăt,

Nu livadă, ci pomăt.

Un copil este un plod,

Iar noroiul este glod.

-Zi-mi bunică, dacă poți,

Ce îs eu , dacă socoți?

-Tu, un ghilimoț frumos,

Dar român, cum suntem toți.”