Se fac rar și cu cheltuială mare. Sunt sarmale din cinci umpluturi diferite, neamestecate între ele, încuibate în foi de varză murată.

 

Umplutura 1

• 500 g carne tocată de pasăre: găină / gâscă / curcan;
• 1 ceapă dolofană, tocată mărunt și călită în untură de pasăre;
• 1 ardei gras tocat și călit la un loc cu ceapa;
• 200 g miez de pâine albă (înmuiat în lapte și stors);
• sare și piper – după voie;
• 1 lingură cu vârf de mărar tocat;
• 1 – 2 ouă crude.

 

Umplutura 2

• 500 g carne tocată de porc;
• 60 g orez;
• 100 g slănină afumată tocată;
• 2 cepe trupeșe, tocate mărunt și călite în untură;
• 100 g ceafă afumată tocată;
• sare, piper, boia dulce, cimbru – după plac;
• mărar și pătrunjel verde, tocate fin.

 

Umplutura 3

• 500 g carne tocată de vițel;
• 60 g orez;
• 100 g slănină de porc crudă, tocată;
• 2 cepe dolofane tocate mărunt și călite în unt;
• ½ linguriță de cimbru frecat;
• sare și piper – după voie.

 

Umplutura 4

• 500 g carne tocată de miel / cârlan / ied;
• 50 g orez;
• 3-5 căței de usturoi pisați:
• 1 ceapă durdulie tocată mărunt;
• 1 păhărel de vin alb;
• 1-2 ouă crude;
• 1 lingură pastă de roșii:
• 1 lingură de unt;
• sare, piper, rozmarin – cât vă place.

 

Umplutura 5

• 800 g hribi tocați mărunt la cuțit, sau 800 g ciuperci de cultură, blanșate și tocate mărunt tot la cuțit;
• 250 g ceapă, tocată mărunt;
• 1 morcov dat pe răzătoarea fină;
• 100 g orez;

(Hribii, ceapa și morcovul se călesc împreună în 150 ml ulei până scade zeama, după care se adaugă orezul și se continuă călirea încă 2-3 minute).

• 1 lingură pastă de roșii;
• ulei pentru călit zarzavatul și hribii;
• 2 ouă crude;
• sare, piper – după voie;
• mărar și pătrunjel tocate fin;

Varză murată pentru toate cele 5 tocături: 5-6 bucăți sau câtă trebuie.

 

Operațiuni de executat:

• se pregătește fiecare umplutură în parte, ca la orice sarmale, după priceperea și gustul executantului;
• se clătește varza cu apă căldicică pentru a-i mai scoate din sare și acreală;
• se pregătesc frunzele mici și subțiri pentru sărmăluțe și mari pentru cuiburi;
• se fac sărmăluțe mici, mai lejere cele cu orez și mai îndesate cele cu miez de pâine;
• într-un cuib de foaie mare de varză se pun cinci sărmăluțe – câte una din fiecare fel de carne, plus cea cu ciuperci – 1 feliuță de costiță afumată și 1 bucățică de frunză de dafin;
• se leagă fiecare cuib cu ață de bucătărie, în cruciș;
• se toacă fideluță varza care a mai rămas;
• se pregătește o oală mare: se toarnă pe fundul oalei ceva grăsimi (unt, untură, ulei), se așază câteva crenguțe de cimbru, mărar, pătrunjel, etc., peste care se așterne pat groscior de varză tocată în care se potrivește un rând de cuiburi, apoi un pat de varză subțirel, felii sau pastă de roșii, foi de dafin, crenguțe de cimbru, din nou cuiburi și tot așa, până se umple oala; ultimul strat e de varză;
• se face un amestec din borș (Atenție! Varza este deja acră), zeamă de carne și vin, la care se adaugă pastă de roșii și de ardei, câte o lingură din fiecare la 1 litru de zeamă;
• se adaugă lichidul peste sarmale cât să le înece;
• se acoperă oala și se pune la fiert pe foc mic, cel puțin 3 ore, cum e scris sarmalelor.

Se dă la masă (cu sfoara tăiată și scoasă) câte un cuib de fiecare mesean, cu smântână.

”Cuiburile de cinci” scot mâncarea din biologic și o duc în artistic, loc unde se adresează celui de-al șaselea simț, cel care le reunește pe toate celelalte cinci, imaginația.

Pe lângă gustul rafinat al fiecărei sărmăluțe, potențat de ansamblu, de sinteză, ”cuiburile” sunt o trimitere la inteligență, la cultură. A mânca ”cuiburi” nu cere foame, cere credință în frumusețea și armonia lumii, cere perspicacitate, cere memorie, cere prietenie.

Este o mâncare pretențioasă la gătit, dar și mai pretențioasă la mâncat. Haplea nu va înțelege nimic din cuiburile de ”cinci”, deși va spune că n-a mâncat în viața lui ceva mai bun.

Prin ”cuiburi”, bucătăria românească a atins un pisc dincolo de care nu mai e decât miracolul divin (Radu Anton Roman, Bucate, vinuri și obiceiuri românești, p. 635).

 

P.S. Un amic hâtru a sugerat că n-ar fi rău dacă sărmăluțele în cuib de cinci ar fi învelite și-ntr-un cântec pe măsură.

Nici nu și-a terminat bine ideea, că a și apărut „Bucovina-n cuib de cinci” în cântec, cu adresă anume, pentru Daniela Condurache. Iată versurile, căci linia melodică intră în atribuțiile domniei sale:

„În Bucovina muntoasă,

Încuibate-n foi de varză,

Stau sarmale cinci grămadă,

Cu slănină afumată,

Din cinci tocături aparte,

Cu miroase-amestecate.

 

Într-un cuib de foaie lată,

Vin sarmale cinci odată;

Fiecare umplutură

E cu gustul ei în gură,

Făcută doar din cuțit,

Ca la omul dichisit.

 

În oala mare să scază,

Se așterne pat de varză,

Peste care, pâlcuri, pâlcuri,

Vin sarmalele în cuiburi,

Roșii, cimbru, dafin frunze

Și zeamă de lins pe buze.

 

La cuptor se fierbe oala,

Molcom, cu toată migala,

Pân’ ce curechile-s gata,

Și aroma scaldă vatra.

Cât ar fi să mergi prin lume,

N-ai să vezi așa minune.

Nicăieri n-ai să mănânci

Bucovina-n cuib de cinci.”