Mămăligă țărănească la cuptor

mamaligaCe ne trebuie?

  • 1 rețetă de mămăligă tradițională (vezi rețeta);
  • 1 cățel de usturoi;
  • 3 linguri de unt;
  • 300 g cașcaval ras;
  • 12 fâșii de bacon afumat;
  • 500 ml smântână.

Porții = 6

Timp de pregătire = 15 minute

Timp de coacere = 20 minute

 

Cum se face?

Acest preparat gustos poate fi făcut fie cu resturi de mămăligă rece fie pregătind mai întâi o mămăligă tradițională și lăsând-o să se răcească.

Tăiați mămăliga rece în felii subțiri.

Frecați fundul unei tăvi cu usturoi și apoi ungeți tava bine cu unt.

Preîncălziți cuptorul la 180° C.

Acoperiți fundul tăvii cu felii de mămăligă. Puneți rotocoale mici de unt pe ele, apoi presărați jumătate din brânza rasă peste ele. Așezați un alt strat de felii de mămăligă, apoi feliile de bacon și acoperiți cu un al treilea strat de mămăligă. Din nou așezați unt și presărați cu restul de brânză. Coaceți la cuptor timp de 20 minute.

Serviți fierbinte cu smântână deasupra, ca gustare sau fel principal, cu salată de roșii și un vin bun.