Ruladă de carne de vită sau de porc cu fructe uscate

Aperitiv dichisit și delicios, dar costisitor. Se prepară pentru zile de sărbătoare și evenimente deosebite în familie. Făcut în cantitate mai mare, se păstrează bine la frigider, dar și la congelator.

 

Ingrediente și accesorii:

  • 2 bucăți de carne macră (mușchi sau pulpă) de aceeași mărime și formă (cam de 2 kg bucata), cu lungimea de 32-36 cm;
  • 1 kg carne tocată (porc + vită);
  • 4 ouă proaspete;
  • ulei pentru copt rulada;
  • vin alb sec – 1 l;
  • fructe uscate – 1 kg (sau cât poftiți);
  • sfoară de bucătărie pentru legat rulada;
  • tavă corespunzătoare, adâncă, pentru copt.

 

Condimente:

  • sare;
  • piper negru măcinat;
  • piper de Jamaica măcinat;
  • nucșoară proaspăt măcinată;
  • boia dulce;
  • boia iute;
  • cimbru uscat și frecat, pregătit în casă;
  • vegeta bio sau clasic.

 

Fructele uscate se găsesc în comerț, la pungă, în diverse combinații, sub denumirea de ”Mixed Fruit” și conțin de toate: mere, pere, prune, caise, gutui, piersici, cireșe, vișine, merișoare, stafide brune și aurii etc. Pot fi cumpărate și separat.

 

Tehnologie

Tăiem fructele uscate pe lungime (pe cele mici le lăsăm așa cum sunt) și le punem la înmuiat în vin alb sec, unde le ținem 3-4 ore. Le scurgem printr-o strecurătoare, iar vinul îl oprim pentru copt ruladele. Fructele se împart în două părți egale (pentru ambele rulade).

Modelăm cele două foi de ruladă. Bucata de carne se crestează longitudinal, pe mijloc, de la un capăt la celălalt, fără s-o străpungem cu cuțitul. Procedăm să lățim bucata din cuțit, și-ntr-o parte și-n alta, tăind ușurel, fără să creem găuri în carne, până obținem o foaie dreptunghiulară mare, groasă cam cât un șnițel mai dolofan. Dacă este necesar s-o mai subțiem, o batem cu ciocanul de șnițele. O lăsăm întinsă pe planșetă.

Pregătim amestecul de condimente după proporția:

-3 lingurițe cu vârf de sare;

-2 lingurițe cu vârf de piper negru;

-1 linguriță cu vârf de piper de Jamaica;

-1 linguriță cu vârf de nucșoară;

-1 linguriță cu vârf de boia dulce;

-1 linguriță rasă de boia iute;

-2 lingurițe cu vârf de cimbru;

-2 lingurițe cu vârf de vegeta.

Dacă nu ajunge amestecul de condimente, mai pregătim o serie în aceeași proporție.

Cu acest amestec, condimentăm bine foaia de ruladă pe o singură parte – pe cea superioară. Folosim 2-3 lingurițe cu vârf de condiment (după gust). Frecăm ușor cu mâna condimentul aplicat pentru a pătrunde în carne.

Pregătim umplutura: la kilogramul de carne tocată adăugăm cele 4 ouă și 1-2 lingurițe cu vârf de amestec de condiment (după gust). Frământăm foarte bine și împărțim amestecul în două, pentru cele două rulade.

Jumătate din tocătură o întindem uniform pe foaia de ruladă și o presăm cu mâna.

Peste tocătură, așezăm pe lung, pe întreaga suprafață a foii, fructele scurse și le presăm ușor cu mâna.

Rulăm strâns și cu atenție foaia, pe lungime, până obținem un sul compact, pe care-l legăm imediat cu sfoară menajeră de la un capăt la altul. Îl așezăm în tava de copt.

Procedăm identic și cu a doua bucată de carne. O așezăm și pe aceasta în tavă.

Le condimentăm corespunzător și pe deasupra cu două lingurițe de amestec (una pentru fiecare ruladă), turnăm ulei și vin peste ele și le băgăm la cuptorul încins.

Le coacem la foc potrivit cam 90 minute, până ce se rumenesc frumos. Le întoarcem din când în când și le stropim cu sosul din tavă. Adăugăm vin peste ele când cel din tavă s-a evaporat. Până vor fi gata, va fi nevoie de 2-3 căni de vin. Când sunt gata, închidem focul și acoperim tava cu folie de aluminiu. După ce s-au răcit, le scoatem din tavă și dezlegăm sfoara. Dacă au rămas firișoare de cânepă, le pârlim.

Se taie felii subțiri și se servesc ca aperitiv cu vin roșu de clasă. Se poate combina și cu alte aperitive.

Este un preparat deosebit, cu gust nobil halucinant.