Ied / miel / cârlan la ceaun

Ce ne trebuie?

– 4-5 kg ied/miel/cârlan, poate și mai mult;

– 3- 4 linguri cu vârf de untură;

– 1 kg costiță de porc;

– sare – după gust;

– piper – după gust;

– 2-3 căni de apă;

– 2-3 căni de vin alb sec;

– 1 castron de ceapă tocată fideluță;

– cimbru uscat – după gust;

– ardei iute tocat – 2-3 bucăți;

– usturoi zdrobit – 3-4 căpățâni;

* 1 cană = 250 ml capacitate.

 

Cum se face?

Într-un ceaun de 10 l, prevăzut cu toartă și însoțit de un linguroi de lemn impunător, se pun bucățile de carne, untura, două căni de apă, două căni de vin și sarea necesară. Se amestecă cu pasiune și se fierbe aproximativ o oră pe foc potrivit de iute. Dacă lichidul scade, se completează cu vinul și apa necesare. Nu uitați să amestecați din când în când.

După 60 minute, se adaugă costița tăiată felii, castronul de ceapă fideluță, ardeiul iute, usturoiul zdrobit cu cuțitul și betano apk pulberea de piper. Se amestecă din nou cu aceeași pasiune și ne bucurăm că miroase strașnic.

Se completează cu vin, dacă este necesar.

Când carnea de desprinde de pe oase iar lichidul s-a evaporat, se închide focul, se adaugă cimbrul, se amestecă bine, se acoperă și se lasă la odihnă 15-20 minute.

Restul e magie.